Pentru mulți dintre noi, definiția unei vieți împlinite înseamnă libertatea de a face ce ne place, a alege și a urma stilul de viață care ni se potrivește. Independența financiară este parte a acestei călătorii și pentru mulți înseamnă momentul în care avem suficiente de surse de venit care ne acoperă nevoile curente, fără a fi nevoiți să muncim pentru a le genera aceste venituri, adică surse de venit pasiv . Întrebarea cheie este, cum putem atinge acest obiectiv, cum puteți dobândi aceste surse și în cât timp?
Independența financiară este un rezultat la care ajungi introducând în viața personală comportamente și urmându-le în mod repetat, așa cum procedezi atunci când vrei să ai un corp sănătos: alegi obiceiuri sănătoase ce țin de o alimentație echilibrată și sport. In fiecare zi de dimineața până seara, fiecare dintre noi realizează o mulțime de activități benefice pentru care depunem un efort mental minim (exemplul clasic este spălatul pe dinți), deoarece aceste activități au fost repetate de atât de multe ori de-a lungul vieții încât au devenit automatisme.
Obținerea succesului financiar presupune învățarea într-o primă fază a obiceiurilor sănătoase, în corolar cu renunțarea la cele care ne sabotează finanțele proprii, iar mai apoi repetarea acestor obiceiuri de atâtea ori până devin a doua noastră natură. Luând exemplul oamenilor care au obținut deja succesul financiar, observăm că în general există două căi pentru a obține acest succes: prin clădirea unei afaceri proprii sau investind. Și una și cealaltă presupun existența unei investiții minimale, dar aici se termină similaritatea. Investițiile presupun existența unui capital inițial minimal, adică sumele pe care reușim într-o primă fază să le economisim, care poate fi pus la treabă.
Un model ușor de urmat este acela de a ne împărți veniturile lunare realizate pe mai multe categorii, în funcție de obiective, adică de ce ne propunem să facem pentru noi în viitor. Putem stabili, de exemplu, 5 categorii de cheltuieli în care ne plasăm salariul lunar, imediat ce l-am încasat iar proporțiile pot fi următoarele:
10% economisire și investiții pentru atingerea independenței financiare
60% pentru cheltuielile curente – alimente, utilități, transport, etc.
10% pentru mici plăceri curente
10% pentru educația proprie
10% pentru o achiziție mai importantă, cum ar fi o mașină sau un apartament.
Dacă unele categorii, cum ar fi cea a cheltuielilor curente, presupun utilizarea banilor într-un orizont relativ scurt de timp, alte categorii cum ar fi cele privind achiziționarea unui apartament sau economisirea/investițiile pentru independența financiară presupun un orizont de timp mai îndelungat.
În acest caz, este important nu dor să alimentăm lunar acel ”buzunar” de economii și să uităm de el până luna viitoare, ci să ne gândim la o soluție prin care acele sume – chiar dacă mici, poate, inițial, pot genera alți bani. Altfel spus, ne gândim cum îi putem pune la treabă, adică să îi plasăm în alternative investiționale care ne aduc un randament, un câștig mai ridicat decât alternativele cunoscute deja.
Soluțiile alternative prin care punem banii să lucreze singuri pot fi investiții în titluri de stat, obligațiuni corporative, acțiuni la bursă și, nu în ultimul rând, fondurile de investiții care, în funcție de tipul lor, oferă acces la toate clasele de active menționate anterior.
Este important să înțelegem că din ce în ce mai mulți bani sunt puși în circulație de către băncile centrale, astfel încât cantitatea de bunuri și servicii care poate fi achiziționată cu o unitate monetară scade în timp. Această erodare a puterii de cumpărare a banilor este inflația, iar principala modalitatea de a ne proteja de acest fenomen este să investim sumele economisite.
În toată această ecuație, un rol esențial îl joacă timpul, care este de fapt, cea mai importantă resursă la dispoziția noastră. Fiecare dintre noi își poate calcula nivelul financiar la care se poate considera independent financiar prin înmulțirea cheltuielilor anuale curente cu 25. Momentul în care această independență financiară este obținută depinde într-o foarte mare măsură de cât de repede începem să lucrăm în mod conștient la acest obiectiv, adică să economisim și să investim.
Atingerea independenței financiare este un obiectiv realizabil dacă învățăm obiceiuri financiare sănătoase pe care le repetăm în mod constant.
Autor: Călin Meteș, CFA, membru în board-ul AAF, director general adjunct de investiții Franklin Templeton Investments București