Ghid practic de economisire: 

Ghid practic pentru economisire inteligentă: Cum a învățat Valentin Nedelcu să devină independent financiar cu ajutorul investițiilor

Ghid practic pentru economisire inteligentă: Cum a învățat Valentin Nedelcu să devină independent financiar cu ajutorul investițiilor

Moise Guran îl prezintă azi pe Valentin Nedelcu, un investitor real, care are 36 de ani și este un fost corporatist care și-a propus să-i învețe și pe alții să economisească inteligent. Face asta de cinci ani deja, pentru ceilalți, după ce mai bine de 10 ani a învățat singur cum să devină independent financiar, investind.

 

”Am început să investesc direct pe piața de capital, la BVB și în fonduri de investiții, după ce am citit cartea lui Kyosaki, Tată bogat, tată sărac.  Am câștigat foarte bine în perioada 2005-2007, dar în criza din 2008 am pierdut destul de mulți bani. Însă cel mai mare regret atunci a fost că nu am avut lichidități pentru a valorifica oportunitățile momentului. Atunci am învățat cât de valoroasă este o diversificare corectă a portofoliului.

 

În 2016, am decis să documentez călătoria mea spre independență financiară, am creat blog-ul stiintabanilor.ro si grupul de facebook ȘtiintaBanilor – Educație financiară. Astăzi, comunitatea ȘtiințaBanilor se apropie de 50.000 de oameni”, spune Valentin Nedelcu.

 

La Europa FM, Valentin Nedelcu spune că bunăstarea financiară are trei piloni, de care toți ar trebui să fim conștienți: ”1. creșterea venitului activ – adică munca; 2. economisirea și când spun asta mă refer la diminuarea risipei de bani pe care o facem, nu la tăierea de cheltuieli din care ne tragem bucuria și nevoile de bază. Economisire nu înseamnă să mă restrâng, să mă frustrez, înseamnă să fiu atent pe ce risipesc banii; 3. Al treilea pilon este investiția. Altfel, dacă ții banii la bancă sau la ciorap, nu vei face decât să pierzi în fiecare lună și în fiecare an, din cauza inflației. Banii economisiți se investesc, nu se țin la ciorap”.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *