Ce înseamnă o investiție la bursă? Care este ”portretul” investitorului la bursă? Cum se pot face primii pași în acest sens?
În acest episod al podcastului ”Ghid practic pentru economisire inteligentă”, Moise Guran vorbește cu specialiștii despre investițiile la bursă.
Una dintre puținele vești bune ale anului 2020 a fost trecerea Bursei de Valori la statutul de piață emergentă. Pe românește, Bursa de la București a intrat într-o ligă nouă, cu jucători mari care încep acum să se uite cu interes spre companiile românești.
”Promovarea Bursei la statutul de piață emergentă este o victorie a României, a noastră a tuturor și implicit, un avantaj pentru noi toți. În esență, această trecere, va însemna o cantitate de bani mai mare la care vor avea acces companiile românești pentru a-și finanța proiectele, investițiile”, explică Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București.
„În general, investitorii la bursă sunt din categoria de vârstă 35-40 de ani, pentru că atunci când ești tânăr, prima ta grijă nu este să investești. După ce avansezi în vârstă, crește și nivelul de venituri, atunci, în mod natural, ai alte perspective și începi să te gândești la economisire și independența ta financiară.
Pe de altă parte, vedem niște schimbări semnificative venite din zona de tehnologie. Vedem în zona IT un alt profil de investitor.
Tineri, care încep să câștige devreme destul de bine și care se uită peste zona de investiții. Și apetitul lor este către zona mai dinamică. Se uită mai puțin la companiile care acționează în zonele tradiționale și se uită către companiile din zona de tehnologie, gaming, it.
Acest lucru este o provocare pentru noi și reprezintă obiectivul nostru de a aduce la BVB companii din zona locală care să se potrivească mai bine cu profilul acesta de investitor”, explică Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București.
Așadar, Bursa este în centrul unui ecosistem care ajută economia și companiile să se finanțeze sănătos.
Pastila Europa FM: Pastila de educație financiară a fost realizată de Moise Guran pentru Europa FM.